Ne-a trezit ploaia care ciocănea de zor în ale noastre ferestre, dar a binevoit să se oprească destul de repede. Totuşi a lăsat în urmă un cer noros, un vânticel nu prea prietenos şi ciorile, care păreau a fi locatare fidele ale copacului din faţa casei.
Ziua avea două obiective mari şi late: Cliffs of Moher şi descoperit următoarea cazare până la ora 19 – aveam vreo 350 de km de parcurs aşa că prea multe obiective nu se potriveau în peisaj. Ne doream să vedem întâi stâncile de pe mare, dar cu aşa vânt şi nori nici nu avea vreun rost să mai întrebăm de unde pleacă şi dacă circulă vaporaşul. Deci ne-am îndreptat spre parcul Cliffs of Moher pe un drum cică naţional dar îngust şi şerpuitor.
Am fost norocoase că ploaia , care începuse din nou când am plecat din Doolin, s-a oprit fix când am ajuns noi acolo şi a apărut soarele ... cam cu dinţi dar deh doar eram în Irlanda unde poţi avea 4 anotimpuri într-o singură zi.
Vântul a fost prietenul nostru cel mai bun .... ne-a ţinut companie aproape vreo 4 ore cât am hălăduit în sus şi-n jos prin parc. A trecut de la stadiul de vânticel nu prea prietenos la vânt puternic de fie îţi taia răsuflarea, fie dorea să te ia la o plimbare pe ale lui aripi. Oricum a fost foarte frumos ... să tot stai şi să priveşti ... nişte pietre maiestoase, frumos sculptate de vânt şi apă, care îşi schimbau culoarea în razele soarelui sau după cum vântul se juca cu norii pe cer.
Am vrut n-am vrut am plecat că doar mai aveam ceva km de parcurs şi timpul nu stă în loc chiar dacă locul este foarte frumos.
La recomandarea gazdei din Doolin – Katarina, parcă, o femeie masivă, vorbăreaţă, dar deloc adepta fumatului, am traversat canalul Shannon cu bacul purtând acelaşi nume ... curat, elegant, şi chiar rapid ... ne-a ajutat să scurtăm călătorit cu aproape 100 de km şi vreo oră şi jumătate de stat cu le popou în maşină.
Ne-am abătut un pic de la destinaţia finală (pe undeva pe lângă Killarney) şi ne-am îndreptat către Dingle ... alţi munţi, alte drumuri, alte sate mici si colorate ... cred că peisajul e foarte frumos şi captivant dacă nu eşti şofer ....
Am avut o tentativă de a ne opri in Killarney. Dar orologiul bătea de şase şi ceva seara, oraşul era aglomerat, locuri de parcare disponibile nu prea am găsit şi am hotărât că ce-i prea mult (statul în maşină) strică iar ceea ce lipseşte (mâncarea şi berea) te face arţăgos ... aşa că am intrat pe Ruta Kerry (Ring of Kerry) şi ne-am oprit în primul sătuc care ni s-a părut prietenos ... Glenbeigh ... 2 străduţe mici şi una mai mare (doar era drumul naţional), câteva căsuţe simpatice, o pensiune primitoare şi un pub cu câteva mese ... la soare ... locul ideal pentru servit ceva d’ale gurii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu