Dimineti de septembrie

Cineva foarte drag mi-a povestit cum isi incepea diminetile de septembrie pe vremea cand isi petrecea vacantele in Costinesti ... ziua de azi mi-a adus aminte de acea povestire ...

Dilemele pisicii plimbarete

Cand pisica nu se plimba, este experta in tors si ... meditat (atat cat ii permite simtul ei de artist filosof cu picioarele bine infipte in realitate).

Dilema lunii ianuarie suna cam asa: exista oameni care la un moment dat, decid, constient sau nu, influentati de altii sau de piticii lor proprii si personali, ca au alte prioritati in viata si ies din viata ta fara a lua in considerare impactul negativ al deciziei lor asupra ta. Dupa ani si ani, din diverse motive doar de ei stiute, decid sa se intoarca in viata ta. Fara sa te intrebe daca vrei sau nu, incep sa iti bulverseze calmul relativ pe care ai incercat sa il cladesti in ani si ani plini de intrebari fara raspuns, de genul: "oare a fost vina mea?" sau "dar eu cu ce am gresit?".

Anul 2009, printre altele, as putea spune ca a fost un an destul de productiv dpdv tors si meditat si totodata a fost si anul dilemelor (deh! prea multa meditatie te duce pe cai nebanuite si necunoscute) si am inceput cu dreptul din ianuarie.

Si acum piesa de rezistenta, intrebarea intrebarilor cu multe variante posibile de raspuns si probabil toate la fel de pertinente: cum ar trebui sa reactionezi tu, omul bulversat, intr-o astfel de situatie? Sa accepti invitatia (sic!) si sa incerci sa construiesti o relatie cu cineva care te cauta, ca s-o spunem pe sleau, doar pentru ca are nevoie de tine ... sau ... sa ignori demersurile de impacare ale respectivei persoane si sa iti continui viata ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, invitatia nu ar fi fost lansata direct sau indirect ... sau ... sau ... sau ... ne-am putea abera destul de mult pe tema asta.

Mi-a luat vreo cinci luni sa dibui raspunsul corect (sau cel putin corect mi s-a parut la momentul respectiv). Adica am decis sa refuz invitatia de a mi se bulversa echilibrul precar construit in timp. Pana acum pare o decizie buna, dar 'oi vedea in timp daca raman la aceeasi parere ...

Deh! am cheltuit ceva timp si probabil si ceva neuroni sa rezolv prima dilema, dar venirea verii a adus cu ea pe langa soarele torid si visuri de vacanta si a doua dilema (eh! samanta a fost plantata mai de demult, dar conditiile vitrege sau poate strict controlate i-au tinut dezvoltarea sub control si a durat ceva pana a iesit la suprafata :)....

Exista oameni care au diverse prioritati in viata oarecum diferite de ale tale si oricat de mult te-ar iubi, avand o lista de prioritati destul de scurta si concisa, tu ajungi sa ramai pe dinafara. Iti raman doua variante cam la fel de meschine: fie alegi sa fi dat deoparte pana se va elibera un loc pe lista si intre timp te zbati din rasputeri sa ajungi pe lista, fie iti iei coada intre picioare, te recunosti oarecum invins (de sistemul nedrept, egoist si ticalos - sincer n-are nici o legatura dar imi place cum suna), te retragi si incerci sa o iei de la capat ... dilema de fapt acum apare: prima varianta denota oarecum devotament (cam prostesc ar spune unii), iubire neconditionata. A II a denota mai degraba tarie de caracter, siguranta blablabla-urile de rigoare, dar cum ramane cu iubirea? Mai este sau nu?

Eh! la rezolvarea acestei dileme muncesc de zor si pana acum oricum as intoarce-o nu da bine ... dar ... speranta moare ultima, asa ca intr-o zi va aparea soarele si pe strada asta ....

Canionul 7 Scari

E luni si am revenit de aproape 20h in "minunatul" Bucuresti dupa o scurta escapada montana. Simt inca o durere surda in muschi dupa efortul depus (deh! pisica semi-activa de birou, ca biblioteca nu mai e la moda si oricum era cu soarecele, am scapat in lume si mi-am facut de cap uitand cat de anchilozate mi-au devenit incheieturile de atata stat la birou), dar sufletu-mi e fericit si aerul proaspat de munte inca il mai simt in plamani.

(foto: Bubba Lushka)